şi te-ai preschimbat în cântătoare de arii
în mercenară de lurex cu unghii violacee
şi suită de corbi fredonând
simfonia a IV-a wertheriană
mângâierile tale sunt doar pentru
ochii lor de acetonă
am desenat rochia neagră pe hârtie şi
bijuteriile ţi le-am păstrat în coji de nucă
dar nu le-ai vrut pe fundul
lacului de cleştar le-ai aruncat
otrăvită eşti de toate iubirile lumii
şi prinţilor dimineţii nu le dai braţul
înmănuşat el este patul
a trei perechi de corbi şi a trei perechi de
bărbaţi nealăptaţi
eşti o ţigară stinsă în acuarela roşie a
nopţilor arăbeşti un sari de zăpadă-spum o
ghicitoare în ceai în saramura decimaţilor
o despărţitoare în silabe a cuvântului pa-si-u-ne
o strânsoare de ştreang zaharina venelor
rochia ta atârnă pe umeraş decupată în dreptul spatelui
o coloană vertebrală pisată neînrudită corpului imediat
dacă sunt athos sunt al îngrămădirii tale către lumină
şi al deznădejdii şi al gonirii dinspre plămân înspre soare
