London Calling

Photos taken by M.M.
Edited by V.V.

:)

I'm sorry but I love Sandra!

Reasons to visit London this summer

http://www.hrp.org.uk/KensingtonPalace/stories/palacehighlights/EnchantedPalace.aspx

Pe lista mea pentru weekendul care vine (impreuna cu lunch in the Orangerie). Asta dupa Afternoon Tea in Mayfair si Aida la Royal Opera House. Sper sa fac cel putin 2 din 3.
Si intentionam sa scriu vreo doua randuri despre I am Love. Tot ce pot sa spun acum este ca it didn't live up to my expectations.

On my way to see it... !

Femeia aceasta trebuie răpită din carnavalul domestic, dar doar pentru a fi restituită cu reflexii noi, cu străluciri tăioase prin care sexul trosnind al ideaticului ei, să înflorească.
Ea este un liliac care stă prins în părul lung al celuilalt.

Am regăsit aceste rânduri într-un text de acum aproape 2 ani.

And so it is

Este uimitor cum încă se mai vorbeşte despre poezie. Cum încă se mai vorbeşte despre valoare, despre non-valoare, despre autenticitate şi mascaradă. Este umitoare existenţa miştocarilor. A celor care bat câmpii pe marginea a ce ar trebui să fie şi nu e, a ceea ce înseamnă cu adevărat una sau alta. Şi asta în favoarea sarcasmului fin care generează umor. Este umitor că mai există catalogatori şi judecători într-un sistem care funcţionează cel mai bine în absenţa oricăror reguli şi etichete. Este uimitor că mai există gălăgie şi spume la gură de invidie. Că bărbaţii mai vor femei. Că bărbaţii mai vor bărbaţi. Că femeile mai vor bărbaţi. Că femeile mai vor femei. Că mai sunt indivizi care se afectează, care dezaprobă, care taie şi spânzură. Că nu se înţelege odată că lumea aceea din care vorbeşte fiecare nu este singura şi ea nu are importanţă reală decât pentru posesorul ei. Că nimănui nu-i pasă de lalelele din grădina vecinului. Nici măcar din greşeală. Că nimeni nu ascultă. Este uimitor că se mai face polemică şi că discuţiile în contradictoriu mai sunt privite drept interesante. Că şi ştiind asta, ele încă se mai practică. Este uimitor idealismul pur şi este umitoare şi absenţa lui. Este uimitoare cantitatea de oameni deosebiţi. Nu poţi întoarce capul fără să întâlneşti unul . Este uimitor că scriem bloguri şi aşteptăm încă să ne citească cineva şi este şi mai umitor că ne bucurăm dacă cineva o face. Este umitor că cineva o face. Şi de ce o face. Este uimitoare dorinţa de popularitate. De aprobare. De lăsat moşteniri. Şi prunci. Şi formule chimice originale. Este uimitor că cei care vor să fie genii încă mai suţin că nu cred în genii. Este umitor că ideea mai circulă încă. Este umitor că mai există oameni care nu se reneagă pe ei înşişi, care nu se trădează, care nu renunţă la ceva. Că se iubesc măştile şi se urăsc mascaţii. Că sunt orbi care văd şi văzători care sunt orbi. Că oamenii cred în ei înşişi realmente. Sau că ştiu ce vor. Sau ce nu vor. Sau ce iubesc. Sau ce nu iubesc. Că se crede în egalitatea pentru toţi, drepturile omului şi pace. Sau în eliminarea rasismului. Este uimitor cum unii vor să fie ceva. Sau cineva. Că se mai aspiră la universalitate şi la glorie. Şi culmea, se aspiră în tăcere. Că oamenii nu ştiu se se critice cu solidaritate. Că sunt copii care nu cresc niciodată mari, dar nu rămân nici copii. Este umitor că am stat să scriu toate acestea. De parcă mi-ar păsa. De parcă mi-ar păsa dacă îmi pasă cu adevărat sau nu. Daca o să se mai întâmple ceva sau nu. Dacă azi e ieri sau e mâine. Sau dacă mă cheamă aşa sau altfel. Dacă sunt sau nu. Ceva sau cineva.

Afternoon Tea

Though choice. Should it be Claridge’s, The Ritz, The Chesterfield, The Dorchester or maybe the postmodern Sketch? Where should you spend a little tiny fortune on the glamorous English tea? With royal cheese and mouth-watering scones?

Before you make any assumptions, I do not earn a lot of money. Not at all. But they all go on gifts, chocolate cakes at exclusive venues, education, books and holidays with hand-picked accommodation. Because you can see any time Dali, Pollok, Da Vinci, the mummies and the Queen for free.

First of all, yes it is a very girly activity to be engaged in, but hell… you’re a Romanian who lives in London. You just have to do them all. You just have to sit there in that imperial chair drinking Earl Grey from imperial porcelain and listening to imperial music in the background. I actually work on Imperial Road as well. Which is 10 minutes walk from King’s Road, the very heart of Chelsea. It all sounds very posh, I know, and you can see it that way, if you wish. And no, I am not sweeping the floor nor do I change the bed sheets for a living.

Also on your way back to Romania (driving because it’s more fun and in a cheap car which you will bin when you get back) you definitely have to stop to Paris (no, you can’t pretend it’s not there or that you’ve seen it enough), Baden-Baden, any place in Switzerland (but in the vicinity of a lake), Milan, all Tuscany (including Island of Elba if you can’t do Corsica) and reach Brasov in the end where you will feel as good as in all the other places. Maybe even better. Just because you don’t live there anymore. And for some stupid reason you love your country more when you’re away. And when you return you have to explain to English people how the hell you can afford such a nice holiday when you earn what you earn and you have to start again telling them the story about how Romanians are used to be posh on 200 pounds a month. Less or more.

Back to the afternoon tea. Well, the bunch of people I am going with (and you all think now they are either all gay or all girls or a selection of both) don’t fancy the aristocratic curtains in the Ritz. They want something more …21st century. Where they can laugh and not get kicked out.
So, I can only assume it’s going to be Sketch. Where you have to book 25 years in advance and you will still be probably queuing to get in. The place is in the Regent Street area, this should ring a bell.
So I will save The Ritz for when I meet my intellectual 65 years old friends who remind me about that particular London before 674 countries came and over-populated it.

There is one more question. Whom would you actually take with you for afternoon tea? I have 3 people in my mind (separate meetings, of course). They are not dead famous people. All three of them are alive, and they managed to keep me interested for quite a long time (each for different reasons). And they all love –in their own way- food artistry and delicatessen ;). As long as it comes packed with opera tickets, a visit to an art gallery or a fanatic shopping session.