Inima tuturor lucrurilor, Editura Brumar, martie 2009

Cuvânt înainte de Ruxandra Cesereanu

Doamna Michel Martin

şi iată-te cu dinţii înfiptă în perete cu smuls părul tău
pe podeaua lucioasă de lemn preţios răsucirea mea
din mormânt ţi-am ridicat palatul de cleştar iubito
cu caracatiţe visându-şi lăbuţele pe spectrul tău mirific
am întins masa regală cu damasc aurit bărbaţi şi femei
de lapte să servim la toţi le-am pus mere în gură struguri
de jur împrejurul platourilor cu furculiţe de argint testicule
şi labii să mâncăm am luminat candelabre de chihlimbar
să ne privim nemaimurirea în faţă pe chipul tău am să
scuip toată frumuseţea celorlalte lumi care nu ne cunosc
iubito rochii ţi-am înşirat în dulpuri cu umeri goi cu
genunchi destrămaţi furnici am deghizat în minotauri
gândaci în unicorni bine ai venit în casa noastră cu acest
pian rotund împănat cu draperii ca oul de raţă şi balcoane
din fier forjat aer de mătase am ţesut sub nara ta sfântă
şi în conduri de alabastru ţi-am încălţat nemişcarea iubito
ţipă cu plămânul ce ustură ţipă cu sângele de sub unghii
ţipă când te-nsărcinez cu copii mari incestuoşi şi când
burta ţi-o despic cu satârul ţipă când te lovesc cu pumnii
de cobalt şi în avortonii tăi îmi înfund călcâiul apoi
levitează către tavanul nostru celest ca o fantomă eternă
a blestemului ce sunt iubito praf de talc curge din cotul tău
frânt te învelesc cu pufuri de păsări-ducesă şi bucăţi din tine
aşez în farfurie hrana cea mai fină eşti un compot de
trupuri nou-născute un unt dezlipit de pe îngeri iubindu-mă
şi resturile festinului nostru le pun într-o vază cu pistiluri
sting luminile aprind obiecte cerate de tortură şi cu pieptul
ridicat în prag să mai ţipi iubito ca o adevărată soţie cu
spinarea vânătă de durere ţi-am păstrat menstrele în ouă
faberge într-o bibliotecă de erudiţi erecţi şi covoare de atlaz
în toată casa am aşternut şi aladini stârpiţi de dorinţe să-ţi
aline târziul serii iubito istoria noastră este a balenelor pierdute
în larg este cântecul lor tânguitor de insule plutitoare
şi pieptul prăpăstios al zeilor mugind de pe stânca cea mai
înaltă la tine revin femeie a binecuvântării ce sunt în lume

Mimoză a coastelor spartane

tu nu eşti iubita mea nici mama mea nici din acelaşi tată n-am strigat
împreună octavele visului-stăpân tu nu eşti în al meu mit cu delincvenţi
nici în patul căsătorit în care mă culc nu eşti după miezul nopţii cu rochii galbene
insulare sau lipită de zidul veştejirii mele pe tine te-am cântărit cu palma unui
semi-orice cu bătăturile lui aspre ţi-am scurtat refrenul părului pe ureche
mereu din partea neaşteptată tu nu eşti lăsării în pace nici pacea nu este
soră cu infirmierele care-ţi cos inghinalul de pepene copt ţie îţi închin psaltirea
furibunzilor şi celula de oase lungi pulmonare tu nu mă goni al meu este pieptul
care te strânge tu nu eşti iertarea păcatelor mele eşti în zăcământul-pectoral
în chicotele şcolăriţelor-bomboană cu praştia nimerind murirea mea de trabuc fin
tu nu eşti maestra mea nici novicea mea legată la spate tu eşti femeia mea
întinsă pe becul stins al măslinilor bătrâni cu faţa istovită de stupoare în
gâtlejul tău sădesc gloria de a nu mă fi de a nu mă privi de a nu mă cinsti
în viitoarea ta mântuire depun icrele unui soldat neîntors scrisorile lui pierdute
tu care nu eşti cea decorticată şi nici cea sedimentată nici lola mea nu eşti
la tine aduc vlăstarele dezbinării mele într-o pivniţă fără vecini sau tigăi
tu nu eşti degetul care mă arată sau tulpina care mă-ncolăceşte suflu străveziu
tu eşti femeia mea gestantă sâmburii lustruiţi până la pleoape nici zâna mea bună
sau rostogolirea ei din poveste cu tine mărturisesc caligrafiei litera-viespe sau
oul-colb nici fraţi sau surori de cruce nici tremurul tău-citrin la adăpost de plebe
pe tine nu te visez nu te fecundez nu te deschid cu cheiţa de aur a vracilor
şi nici nu te cunosc vreodată mimoză a coastelor spartane pe tine te dorm cu
un penaj de nicicânduri moi şi cu gura nebăută de-ncordare te ating

L'amour

poftim ia acest poem de amor şi aruncă-l lupilor desferecaţi
agonia mea te unge pe piele ca un elixir de nu-mă-uita eşti
sufocată în căsuţa ta de păpuşi eşti prinsă în cuie carnea ţi-e
ciuruită din mine şobolani melancolici au început să roadă
dacă nu ar fi noapte ghearele le-aş întinde până la tine cu ochii
la inima mea te-aş întoarce în hăul meu să te arunci oasele
să ţi le zdrobeşti acesta
este un poem de amor îl scriu ca să îl faci ghem să-l dai hrană
focului cu văpăi negre nici o lacrimă din mine nu va curge pe
locul unde eşti voi planta o salcie un tei sau alt copac de amor
şi de moarte pentru că sunt un stârv care duhneşte a poftă de tine
sunt tăierea fluviului un grumaz de diavol împrăştiat pe trotuar
ia tot părul meu şi înnoadă-l vreau sa-mi faci patruzeci şi cinci de vrăji
să înceapă toate prea târziu prea târziu prea târziu
o să-ţi lovesc craniul dulceag de zidurile oraşului gotic de vitraliile
unui mormânt pustiu sânul am să ţi-l smulg ca pe o floare de piatră
am să chinui toţi îngerii tăi cu coasa cu smoală din mine scursă
ia-ţi acest poem de amor ţi-l trântesc pe masă cu pumnul
te mânjesc cu el pe chipul senin o să te latre
de coapsă o să te muşte în tine o să pătrundă cu gura până-n
stomac o să-ţi numere coastele ţesutul ţi-l va împrăştia în patru zări
căderea mea este a lunii peste o pădure cu brazi sfârtecarea mea este
caldă ca un sânge de animal ucis aşa că zac pe pântecul tău am să zac
demon solitar porţelan zdrobit exilat
poftim acest poem de amor ţi-l scriu din plămânii nerespiraţi
şi din noaptea cu trei ceasuri rele ţi-l scriu din braţele ielelor şi din
prăbuşirea hotarelor tari acest poem de amor este
un răcnet