Gasit cu placere, prin arhivele virtuale, chiar daca prenumele mi-a fost usor distorsionat, un scurt eseu scris de subsemnatul pe la 19-20 de ani.

http://gandurilamiezulnoptii.redbyte.ro/?id=

Redat mai jos, fara diacritice si corecturi si cu toata inocenta siropoasa si patimasa a penitei la prima iubire. :)


SCURT TRATAT DESPRE FEMEIE


Ea statea dincolo de umbre. Nu avea ochi, membre sau organe interne. Avea, in schimb, privire, miscari si sange. In sine reprezenta intelesul deplin al caderii.

Pleca de jos si alegea cele mai inalte culmi pentru o sinucidere calma, calda. Urletul era suspin.

Intotdeauna. Pentru moarte alegea intotdeauna Chanel.

Nu avea o pasiune pentru negru in adevaratul sens al cuvantului. Emana insa negrul ca pe un parfum al carnii in care urma sa locuiasca. Ea a fost tarzie de la inceput. Nu a fost pasarea, a fost aripa. Motiv pentru care numai femeia e zbor, numai caderea ei din zbor inalta.

Traia singura in centrul orasului. Dintr-o cafenea observand-o ai fi putut spune ca are picioare lungi. De fapt, era doar indecenta. Se cultiva la biblioteca centrala, opera si drogherie. Purta aur si tocuri de sapte centimetri. Cand avea chef facea cariera. Cand se plictisea, facea dragoste. Cand nu mai avea ce face, iubea.

Era atat de stilata incat devenea primitiva. Timiditatea ii era perversiune. Avea un talent de a-si cultiva dezamagirile. Le pastra. Le hranea si apoi le dadea voie s-o devoreze. Se intindea goala, cu picioarele desfacute si evalua efectul lacrimilor asupra pielii. Nul. Atunci a renuntat la ele. Si a ramas trista. Trista ca un fel de floare pe care ar fi elaborat-o cerul in timpul unei clipe de declin. I se intampla sa aiba o religiozitate aproape fanatica. Isi aprindea lumanari la capatai cand i se parea ca a fost ucisa. De cele mai multe ori pleca dor pentru a se intoarce inapoi.

In istoria ea este conversatia, niciodata cuvantul. Nu traieste. Respira din aerul unui eden ce este pe cale sa apara.Cel care ar salva-o. Caci in femeie a existat mereu nevoia de salvare. O salvare de ea insasi. Nu corupe decat in masura in care e corupta de la natura. Sangele ei nu e rosu. E trandafiriu. Nu rade. Zambeste. Caci ea este fecunda in mister. Nu ea se ascunde dupa ape. Apele se ascund dupa ea, femeia fiind un inec latent, sigur. Dintre obsesii, ea este culmea. Treci prin toate obsesiile ca sa te prabusesti in ea. De aceea, moartea este o femeie. Adica singura.

Ca sa-si gaseasca dumnezeul, trece pe la toti ceilalti. Cand il gaseste isi atinge propria-i frangere. Se lasa linsa in frangere. Toate ranile o penetreaza, sangele ii curge invers, il vomita pe toate gurile deschise. Apoi se declanseaza gratia.

Adagio-ul celulelor, irisii decadenti, retina sedata, toate pleoapele de inger inchizandu-se pe umerii tandri ai inimii ei.

Femeia nu se ridica. Iremediabil, orice inaltime e o cadere. Coastele ei sunt curbate inspre plamani, sufocandu-i. De aceea, nu respira, ci se respira. Este ultima tacere. Cea in care nu mai cunosti, ci te recunosti. Nu este o palma intinsa, este un pumn inclestat. Dar un pumn ce se deschide mai larg decat orice palma.

Este cumplit de frumoasa cand merge pe bulevard si-si aduce trupul pe scaunul din fata ta. Ea doreste cafea si ea fumeaza. Tu o contempli, ea se lasa intru contemplare. Nu daruieste, ea daruindu-se. Isi adora goliciunea. Caci in esenta, cu adevarat nuda nu este decat femeia.

Femeia este o tarfa. Instinctul de tarfa este sublimul din ea. Templul in care ai putea sa crezi. Templul care te-ar putea sfarama. Paradoxal, ea devine unicul maine. Blestemata iluzie. Universul e aberant, suferinta se ia cu doza, cerul e un hau pe care incepi sa-l vezi si care debuteaza cu tine...dar...ea este...

Se intoarce la aceiasi masa, te intreaba din priviri daca esti gata sa ucizi in numele ei. Ii spui "da". Te roaga sa incepi cu ea. E un fel al ei de a se iubi pe sine. Te invita acasa, iti vorbeste de durere, de extaz. De fapt, ea nu simte durerea, ci durerea o simte pe ea. Poti intui cati zei s-au impiedicat prin peretii ei.

Ceea ce este frustrant la femeie este ca atunci cand o omori, ea nu moare. Ea atunci incepe sa traiasca, sa-si imprumute aerul cu buze discrete, de virgina.

De fapt, femeia ingenuncheaza imediat dupa tine, niciodata inainte.



Michel Martin, 2003

Exorcismul maicii domnului

exorcismul va începe acum spuse preotul şi se
aşeză în faţa mea nu am mai văzut preoţi să îngenuncheze în faţa posedaţilor
vorbitori de aramaică bubele mele cresc albe şi cancerigene pe faţa înmuiată
în clor pe picioare firele de păr mi se infectează sub piele lungi de patru centimetri
am unghii de cal la picioare şi din ochi îmi curge un lichid similar cu mucozităţile vaginale
iezii nu dau din copite iezii nu au copite şi nici sex pentru făcut sex
pe gură îmi ies bârfitori împuţiţi de tutun cu buricele degetelor strangulez
un gât care se simte a fiind al meu dar nu mai ştiu ar putea fi al unuia dintre demoni
cinci demoni stau chirciţi în mine şi aşteaptă
preotul îmi arde osul cu crucea din dinţi trăncăneşte o rugăciune medievală
sunt îmbrăcată într-o rochie de marie elisabetă dar sunt sfios ca un călugăr
unul din demonii din mine îşi spune numele tare atat de tare încât
preotul cade în patru labe şi bolboroseşte lucruri despre maica domnului
dar eu sunt maica domnului eu sunt maica domnului şi din pieptul meu au supt
prooroci şi putreziţi au căzut între pietre sânii mei frumoşi de model vogue
sunt rupt dintr-o fotografie cu lesbiene familia aşteaptă la parter cu sicriul pregătit
aşteaptă ca exorcismul să fie făcut dar la fel şi demonii mei aşteaptă şi
pe rând îşi strigă numele iar preotul se înconvoaie ca un nou născut de 86 de kilograme
are păr pe burtă şi în jurul sfârcurilor nu îmi plac bărbaţii cu păr
mă arunc pe geam şi alerg în grădina ghetsimani alerg şi iuda îmi deschide poarta
la mormânt îmi spune ai murit fericito ai murit craiule divin iuda este gol şi pieptul lui
este plin de sudoare grasă o sudoare care face ca limba mea să se muşte singură
în carapacea-i de flegme iuda nu ştie că eu sunt maica domnului că am venit să
mă încalece măgari şi berbeci şi din rodul lor să fac mântuitori de rang nobil
este cald în sicriu şi mi-au îndesat vată în nări şi pe un furtun îmi scurg maţele dar
preotul mă exorcizează încă şi roba lui miroase a cartofi şi ţărână îmi spune
familia pregăteşte parastasul cu vin şi cu peşti cruzi
măslinii din grădina ghetsimani sunt lucioşi ca o lună unsă cu grăsime de porc
şi pământul pe care calc este ca praful bicarbonat iuda mă urmează pe un drum lăturalnic
pe care numai el pare să îl cunoască
amândoi ştim că demonii nu vor pleca din mine că stau pe un plămân pe un rinichi pe
vezica urinară pe clitoris şi pe coapsa dreaptă
pe furtun se scurg ibuprofen şi spirulină şi irisul ochilor cuiva albastru
preotul stropeşte corpul maicii domnului cu apă sfântă şi cântă despre adormirea veşnică
acum stau întreg şi bulgări cad peste capacul închis şi faţa mea este înnegrită
familia mea îmi scoate rochia mă îmbracă într-un costum de ginere
şi buzele mi le rujează preotul le sărută
iuda s-a oprit în drum cu lanterna aprinsă şi plânsul lui trezeşte creaturile pădurii plânsul
lui face ca inima mea să bată mai tare

Futurist Manifesto of Lust (1913) by Valentine de Saint-Point

A reply to those dishonest journalists who twist phrases to make the Idea seem ridiculous;
to those women who only think what I have dared to say;
to those for whom Lust is still nothing but a sin;
to all those who in Lust can only see Vice, just as in Pride they see only vanity.

Lust, when viewed without moral preconceptions and as an essential part of life’s dynamism, is a force.
→→Lust is not, any more than pride, a mortal sin for the race that is strong. Lust, like pride, is a virtue that urges one on, a powerful source of energy.
→→Lust is the expression of a being projected beyond itself. It is the painful joy of wounded flesh, the joyous pain of a flowering. And whatever secrets unite these beings, it is a union of flesh. It is the sensory and sensual synthesis that leads to the greatest liberation of spirit. It is the communion of a particle of humanity with all the sensuality of the earth.
→→LUST IS THE QUEST OF THE FLESH FOR THE UNKNOWN, just as Celebration is the spirit’s quest for the unknown. Lust is the act of creating, it is Creation.
→→Flesh creates in the way that the spirit creates. In the eyes of the Universe their creation is equal. One is not superior to the other and creation of the spirit depends on that of the flesh.
→→We possess body and spirit. To curb one and develop the other shows weakness and is wrong. A strong man must realize his full carnal and spiritual potentiality. The satisfaction of their lust is the conquerors’ due. After a battle in which men have died, IT IS NORMAL FOR THE VICTORS, PROVEN IN WAR, TO TURE TO RAPE IN THE CONQUERED LAND, SO THAT LIFE MAY BE RE-CREATED.
→→When they have fought their battles, soldiers seek sensual pleasures, in which their constantly battling energies can be unwound and renewed. The modern hero, the hero in any field, experiences the same desire and the same pleasure. The artist, that great universal medium, has the same need. And the exaltation of the initiates of those religions still sufficiently new to contain a tempting element of the unknown, is no more than sensuality diverted spiritually towards a sacred female image.

ART AND WAR ARE THE GREAT MANIFESTATIONS OF SENSUALITY; LUST IS THEIR FLOWER. A people exclusively spiritual or a people exclusively carnal would be condemned to the same decadence—sterility.
→→LUST EXCITES ENERGY AND RELEASES STRENGTH. Pitilessly it drove primitive man to victory, for the pride of bearing back a woman the spoils of the defeated. Today it drives the great men of business who run the banks, the press and international trade to increase their wealth by creating centers, harnessing energies and exalting the crowds, to worship and glorify with it the object of their lust. These men, tired but strong, find time for lust, the principal motive force of their action and of the reactions caused by their actions affecting multitudes and worlds.
→→Even among the new peoples where sensuality has not yet been released or acknowledged, and who are neither primitive brutes nor the sophisticated representatives of the old civilizations, woman is equally the great galvanizing principle to which all is offered. The secret cult that man has for her is only the unconscious drive of a lust as yet barely woken. Amongst these peoples as amongst the peoples of the north, but for different reasons, lust is almost exclusively concerned with procreation. But lust, under whatever aspects it shows itself, whether they are considered normal or abnormal, is always the supreme spur.
→→The animal life, the life of energy, the life of the spirit, sometimes demand a respite. And effort for effort’s sake calls inevitably for effort for pleasure’s sake. These efforts are not mutually harmful but complementary, and realize fully the total being.
→→For heroes, for those who create with the spirit, for dominators of all fields, lust is the magnificent exaltation of their strength. For every being it is a motive to surpass oneself with the simple aim of self-selection, of being noticed, chosen, picked out.
→→Christian morality alone, following on from pagan morality, was fatally drawn to consider lust as a weakness. Out of the healthy joy which is the flowering of the flesh in all its power it has made something shameful and to be hidden, a vice to be denied. It has covered it with hypocrisy, and this has made a sin of it.
→→WE MUST STOP DESPISING DESIRE, this attraction at once delicate and brutal between two bodies, of whatever sex, two bodies that want each other, striving for unity. We must stop despising Desire, disguising it in the pitiful clothes of old and sterile sentimentality.
It is not lust that disunites, dissolves and annihilates. It is rather the mesmerizing complications of sentimentality, artificial jealousies, words that inebriate and deceive, the rhetoric of parting and eternal fidelities, literary nostalgia—all the histrionics of love.
→→WE MUST GET RID OF THE ILL-OMENED DEBRIS OR ROMANTICISM, counting daisy petals, moonlight duets, heavy endearments, false hypocritical modesty. When beings are drawn together by a physical attraction, let them—instead of talking only of the fragility of their hearts—dare to express their desires, the inclinations of their bodies, and to anticipate the possibilities of joy and disappointment in their future carnal union.
→→Physical modesty, which varies according to time and place, has only the ephemeral value of a social virtue.
→→WE MUST FACE UP TO LUST IN FULL CONSCIOUSNESS. We must make of it what a sophisticated and intelligent being makes of himself and of his life; WE MUST MAKE LUST INTO A WORK OF ART. To allege unwariness or bewilderment in order to explain an act of love is hypocrisy, weakness and stupidity.
→→We should desire a body consciously, like any other thing.
→→Love at first sight, passion or failure to think, must not prompt us to be constantly giving ourselves, nor to take beings, as we are usually inclined to do so due to our inability to see into the future. We must choose intelligently. Directed by our intuition and will, we should compare the feelings and desires of the two partners and avoid uniting and satisfying any that are unable to complement and exalt each other.
Equally consciously and with the same guiding will, the joys of this coupling should lead to the climax, should develop its full potential, and should permit to flower all the seeds sown by the merging of two bodies. Lust should be made into a work of art, formed like every work of art, both instinctively and consciously.
→→WE MUST STRIP LUST OF ALL THE SENTIMENTAL VEILS THAT DISFIGURE IT. These veils were thrown over it out of mere cowardice, because smug sentimentality is so satisfying. Sentimentality is comfortable and therefore demeaning.
→→In one who is young and healthy, when lust clashes with sentimentality, lust is victorious. Sentiment is a creature of fashion, lust is eternal. Lust triumphs, because it is the joyous exaltation that drives one beyond oneself, the delight in possession and domination, the perpetual victory from which the perpetual battle is born anew, the headiest and surest intoxication of conquest. And as this certain conquest is temporary, it must be constantly won anew.
→→Lust is a force, in that it refines the spirit by bringing to white heat the excitement of the flesh. The spirit burns bright and clear from a healthy, strong flesh, purified in the embrace. Only the weak and sick sink into the mire and are diminished. And lust is a force in that it kills the weak and exalts the strong, aiding natural selection.
Lust is a force, finally, in that it never leads to the insipidity of the definite and the secure, doled out by soothing sentimentality. Lust is the eternal battle, never finally won. After the fleeting triumph, even during the ephemeral triumph itself, reawakening dissatisfaction spurs a human being, driven by an orgiastic will, to expand and surpass himself.
→→Lust is for the body what an ideal is for the spirit—the magnificent Chimaera, that one ever clutches at but never captures, and which the young and the avid, intoxicated with the vision, pursue without rest.
→→LUST IS A FORCE.




Apollonio, Umbro, ed. Documents of 20th Century Art: Futurist Manifestos. Brain, Robert, R.W. Flint, J.C. Higgitt, and Caroline Tisdall, trans. New York: Viking Press, 1973. 70-74.


This English-language translation COPYRIGHT ©1973 Thames and Hudson Ltd, London. All rights reserved.


Painting by Cy Twombly at Tate Modern

Howl at the British Film Festival