luni, 26 ianuarie 2009

Mimoză a coastelor spartane

tu nu eşti iubita mea nici mama mea nici din acelaşi tată n-am strigat
împreună octavele visului-stăpân tu nu eşti în al meu mit cu delincvenţi
nici în patul căsătorit în care mă culc nu eşti după miezul nopţii cu rochii galbene
insulare sau lipită de zidul veştejirii mele pe tine te-am cântărit cu palma unui
semi-orice cu bătăturile lui aspre ţi-am scurtat refrenul părului pe ureche
mereu din partea neaşteptată tu nu eşti lăsării în pace nici pacea nu este
soră cu infirmierele care-ţi cos inghinalul de pepene copt ţie îţi închin psaltirea
furibunzilor şi celula de oase lungi pulmonare tu nu mă goni al meu este pieptul
care te strânge tu nu eşti iertarea păcatelor mele eşti în zăcământul-pectoral
în chicotele şcolăriţelor-bomboană cu praştia nimerind murirea mea de trabuc fin
tu nu eşti maestra mea nici novicea mea legată la spate tu eşti femeia mea
întinsă pe becul stins al măslinilor bătrâni cu faţa istovită de stupoare în
gâtlejul tău sădesc gloria de a nu mă fi de a nu mă privi de a nu mă cinsti
în viitoarea ta mântuire depun icrele unui soldat neîntors scrisorile lui pierdute
tu care nu eşti cea decorticată şi nici cea sedimentată nici lola mea nu eşti
la tine aduc vlăstarele dezbinării mele într-o pivniţă fără vecini sau tigăi
tu nu eşti degetul care mă arată sau tulpina care mă-ncolăceşte suflu străveziu
tu eşti femeia mea gestantă sâmburii lustruiţi până la pleoape nici zâna mea bună
sau rostogolirea ei din poveste cu tine mărturisesc caligrafiei litera-viespe sau
oul-colb nici fraţi sau surori de cruce nici tremurul tău-citrin la adăpost de plebe
pe tine nu te visez nu te fecundez nu te deschid cu cheiţa de aur a vracilor
şi nici nu te cunosc vreodată mimoză a coastelor spartane pe tine te dorm cu
un penaj de nicicânduri moi şi cu gura nebăută de-ncordare te ating

Niciun comentariu: