dar eu nu vreau să îmi înfăşor capul în poala rochiei tuturor reginelor
doar a ta
sunt femei pe care le lovesc cu un bici ghimpat şi mandibula
le-o scot cu un patent lucios pielea le-o tăbăcesc ca un văcar priceput
şi prin făină le dau cu usturimi de sânge topoare cu ochii mijiţi
de un stâlp de telegraf le leg trupul vlăguit şi cu duhoarea apropierii lor
de moarte îmi hrănesc copilul din pântec
pe care nu am să-l nasc niciodată
deşi uterul meu stă drept ca-ntr-un bărbat intelectual
rotunjit înspre bestial şi pictonebunie
cu un pantof roz cu toc şi cu un pantof negru plat
stau pe loc
pe locul ales de tine
sunt un actor ireproşabil
fără guşă
cu braţe yoghine
mâncător de asparagus
poala rochiei tale de regină
de jur-împrejur
ca un leocoplast de jivine slinoase
ca asprimea unui sanctuar de piatră
pe ele le hăituiesc şi le întemniţez şi cu acreală de râmă
le ung faţa
faţa lor ca o vomă de cer diareic
galbenă cu colac este poala rochiei tale
şi căderea mea
şi însurarea mea
şi deznodământul meu opalescent
de aici nu mă mai ridic
