Gasit cu placere, prin arhivele virtuale, chiar daca prenumele mi-a fost usor distorsionat, un scurt eseu scris de subsemnatul pe la 19-20 de ani.

http://gandurilamiezulnoptii.redbyte.ro/?id=

Redat mai jos, fara diacritice si corecturi si cu toata inocenta siropoasa si patimasa a penitei la prima iubire. :)


SCURT TRATAT DESPRE FEMEIE


Ea statea dincolo de umbre. Nu avea ochi, membre sau organe interne. Avea, in schimb, privire, miscari si sange. In sine reprezenta intelesul deplin al caderii.

Pleca de jos si alegea cele mai inalte culmi pentru o sinucidere calma, calda. Urletul era suspin.

Intotdeauna. Pentru moarte alegea intotdeauna Chanel.

Nu avea o pasiune pentru negru in adevaratul sens al cuvantului. Emana insa negrul ca pe un parfum al carnii in care urma sa locuiasca. Ea a fost tarzie de la inceput. Nu a fost pasarea, a fost aripa. Motiv pentru care numai femeia e zbor, numai caderea ei din zbor inalta.

Traia singura in centrul orasului. Dintr-o cafenea observand-o ai fi putut spune ca are picioare lungi. De fapt, era doar indecenta. Se cultiva la biblioteca centrala, opera si drogherie. Purta aur si tocuri de sapte centimetri. Cand avea chef facea cariera. Cand se plictisea, facea dragoste. Cand nu mai avea ce face, iubea.

Era atat de stilata incat devenea primitiva. Timiditatea ii era perversiune. Avea un talent de a-si cultiva dezamagirile. Le pastra. Le hranea si apoi le dadea voie s-o devoreze. Se intindea goala, cu picioarele desfacute si evalua efectul lacrimilor asupra pielii. Nul. Atunci a renuntat la ele. Si a ramas trista. Trista ca un fel de floare pe care ar fi elaborat-o cerul in timpul unei clipe de declin. I se intampla sa aiba o religiozitate aproape fanatica. Isi aprindea lumanari la capatai cand i se parea ca a fost ucisa. De cele mai multe ori pleca dor pentru a se intoarce inapoi.

In istoria ea este conversatia, niciodata cuvantul. Nu traieste. Respira din aerul unui eden ce este pe cale sa apara.Cel care ar salva-o. Caci in femeie a existat mereu nevoia de salvare. O salvare de ea insasi. Nu corupe decat in masura in care e corupta de la natura. Sangele ei nu e rosu. E trandafiriu. Nu rade. Zambeste. Caci ea este fecunda in mister. Nu ea se ascunde dupa ape. Apele se ascund dupa ea, femeia fiind un inec latent, sigur. Dintre obsesii, ea este culmea. Treci prin toate obsesiile ca sa te prabusesti in ea. De aceea, moartea este o femeie. Adica singura.

Ca sa-si gaseasca dumnezeul, trece pe la toti ceilalti. Cand il gaseste isi atinge propria-i frangere. Se lasa linsa in frangere. Toate ranile o penetreaza, sangele ii curge invers, il vomita pe toate gurile deschise. Apoi se declanseaza gratia.

Adagio-ul celulelor, irisii decadenti, retina sedata, toate pleoapele de inger inchizandu-se pe umerii tandri ai inimii ei.

Femeia nu se ridica. Iremediabil, orice inaltime e o cadere. Coastele ei sunt curbate inspre plamani, sufocandu-i. De aceea, nu respira, ci se respira. Este ultima tacere. Cea in care nu mai cunosti, ci te recunosti. Nu este o palma intinsa, este un pumn inclestat. Dar un pumn ce se deschide mai larg decat orice palma.

Este cumplit de frumoasa cand merge pe bulevard si-si aduce trupul pe scaunul din fata ta. Ea doreste cafea si ea fumeaza. Tu o contempli, ea se lasa intru contemplare. Nu daruieste, ea daruindu-se. Isi adora goliciunea. Caci in esenta, cu adevarat nuda nu este decat femeia.

Femeia este o tarfa. Instinctul de tarfa este sublimul din ea. Templul in care ai putea sa crezi. Templul care te-ar putea sfarama. Paradoxal, ea devine unicul maine. Blestemata iluzie. Universul e aberant, suferinta se ia cu doza, cerul e un hau pe care incepi sa-l vezi si care debuteaza cu tine...dar...ea este...

Se intoarce la aceiasi masa, te intreaba din priviri daca esti gata sa ucizi in numele ei. Ii spui "da". Te roaga sa incepi cu ea. E un fel al ei de a se iubi pe sine. Te invita acasa, iti vorbeste de durere, de extaz. De fapt, ea nu simte durerea, ci durerea o simte pe ea. Poti intui cati zei s-au impiedicat prin peretii ei.

Ceea ce este frustrant la femeie este ca atunci cand o omori, ea nu moare. Ea atunci incepe sa traiasca, sa-si imprumute aerul cu buze discrete, de virgina.

De fapt, femeia ingenuncheaza imediat dupa tine, niciodata inainte.



Michel Martin, 2003