hei voi zăcămintelor voi târfelor de bulevard naţional voi sărmanilor
voi năpăstuiţilor voi creierelor cu biberon voi ofticaţilor şi salivânzilor
voi caricaturilor cu port-jartier şi păr pe piept voi cafengiilor cu cărţi de piper
voi bălegarelor de sub plapumă voi săracilor cu duhul cu buzunarul
voi ciocănitoarelor de parter şi voi molfăitorilor de azbest voi
bucătăreselor cu miros de zacuscă caloriferelor reci mironosiţelor cu
negru sub unghie voi misoginilor cu tapet şi voi mămoşilor decorticaţi
voi dizenteriilor scurse bărboşilor piţigăiaţi şi voi pletoşilor eminescieni
hei voi trândavilor spirituali şi plasticarilor de romanţă voi pseudosurorilor
voi mâncătorilor de cartofi scărpinătorilor de testicule voi
bărbaţilor care nu sunteţi bărbaţi şi poeţilor care nu sunteţi poeţi
voi neintoxicaţilor de durere şi voi cocoţaţilor pe deşeu voi
amortizaţilor voi spumelor la gură voi nescoborâţilor
şi vorbitorilor la microfon voi poligloţilor agramaţi şi voi
necuvântătoarelor voi înghiţitorilor de banane voi ciufuţilor din pietriş
şi mai ales
voi care mă visaţi noaptea voi care vă frecaţi glandele de mine
voi care mă veneraţi care îmi pipăiţi penisul şi sânii
voi care oftaţi şi vă zvârcoliţi voi care mă desenaţi cu degetul pe geam
voi care vă holbaţi la locul în care n-am fost şi voi care juisaţi pe poza mea
voi care hohotiţi cârcotiţi trăncăniţi voi ţaţelor măreţe voi care
n-o să mă găsiţi care n-o să mă vrăjiţi care n-o să mă aveţi
voi care vă înecaţi cu flegmă şi voi care vă înverziţi voi care
îmi duceţi dorul voi care vreţi să mor să pier să nu fiu voi care
mă iubiţi în taină care mă urâţi în lumină voi care sonorizaţi şi
vă lamentaţi voi dragii mei copiii mei
capul meu va creşte la loc după tăiere
şi chipul meu va străluci după voma voastră să nu credeţi
în gura cu care vă sărut în mâna pe care v-o întind mila mea nu este
creştinească mila mea este un râs şi o prăpastie mila mea este mânia
venerei şi arcul lui amor pământul pe care călcaţi apa de la chiuvetă
mila mea e o doamnă în alb care vă şterge la fund vă spune bravo
când gânguriţi când vă smiorcăiţi şi
mai e o tortură lentă şi mistică
un fierăstrău cu care vă împart maţele în toate punctele cardinale
mila mea este neîndurătoare voluptoasă este tot timpul
aici şi încă vă iartă
2 comentarii:
E o stare, o premoniţie, o tortură în mila unui focar lunatic infraexistenţial. Cum ar fi ca lumea să fie acaestă poezie? Nu ştiu ce şi-ar dori autorul...
Nu e premoniţie. E avertisment. Iar lumea este în această poezie, în aceeaşi măsură în care este în toate celelalte. Altfel ce importanţă ar mai avea mesajul dacă autorul nu ar crede în necesitatea lui?
Trimiteți un comentariu