Compasiunea mea ca un măr

compasiunea mea este un măr sau
un vlăstar de bambus unduit de vocea călugărului care mă are în grijă
care mă piaptănă îmi pune căldarea cu apă şi peria în faţă iar eu în genunchi
cu compasiunea mea ca un măr frec dalele de piatră ale mănăstirii
sunt printre ultimii veniţi şi
nu am primit încă şiragul de mărgele şi contemplarea mea este asupra firului de iarbă
dinspre pământ
fac exerciţii de umplere a minţii cu cerul care este
albastru cu copacul care este înţelept piatra mea este fină şi o ţin în apă de ploaie
o mângâi piatra mea este mantra şi compasiunea mea ca un măr
acum exist în afara lumii şi fereastra chiliei mele dă înspre
un puţ în care am strâns ficaţii celor pe care i-am omorât dar eu acum nu mai sunt
decât o amintire a copacului care este înţelept şi încă nu mi s-a dat nici un nume
citesc cuvinte în spaniolă de pe rogojini
şi mă închin clipei care stă
nu mai este nimic decât clipa care stă
eu stau cu clipa şi ne uităm unul în ochii celuilalt
deşi nu ne recunoaştem bărcile noastre trag la acelaşi mal este un mal
în care compasiunea mea este un măr verde
m-am adăpostit în peştera sfinţilor desculţi dar mi se dă voie
şi la masa medicilor care subtil
îmi strecoară cele câteva antidepresive tavanul este de cele mai multe ori alb
sau un altfel de alb care devine imaculare
acum formăm un cerc şi fiecare povesteşte povestea vieţii din lume
rândul meu a trecut de tot sunt ajutat de o maică în pantofi de lac
care e mulţumită de evoluţia mea îmi promite că în curând
nu vom mai merge în camera electrică sunt aproape de zâmbetul lui buddha
îi zâmbesc lui buddha şi el se face verde ca mărul meu
nu mai este soare doar lumină şi nu se poate dormi deloc
osemintele mele se desfac transparente şi cei doi protectori ai mei
fac schimb de pălării
nu ştiu dacă am voie să aplaud sau să
vorbesc nu am auzit vocea nimănui la mănăstire doar a compasiunii mele
atunci când este cu mine atunci când este verde ca un măr
s-au terminat toate părţile corpului s-au terminat urechile cu care am auzit
ultima oară călugărul măturându-mi chilia
sunt diluat
sunt eter
sunt dacă ar fi aer sau dacă ar fi furtună
seara ni se aduce apă într-o cană cioplită din lemn are gust de zmeură
şi ficat
nicio memorie nu mă cuprinde
stau pe treptele mănăstirii sub munte şi sunt şi eu piatră lângă celelalte pietre
pe un drum pe care se calcă doar cu mâinile împreunate şi cu
sprâncene largi